Cursuri de limbă germană pentru orice vârstă și orice nivel
Obiectivul nostru este de a vă fi alături pentru a transforma germana într-o limbă accesibilă, indiferent de vârstă, de limitele auto-impuse, pentru că experiența didactică ne-a arătat că numai cine nu vrea, nu poate învăța.

Cursurile cu doamna Petriana sunt o adevărată plăcere. Este o persoană foarte răbdătoare, înțelegătoare și tot timpul deschisă la orice propunere din partea noastră (a cursanților). Mediul la curs este foarte plăcut. Ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru a putea învăța rapid, dar cu plăcere limba germană. Dacă nu mi-ar fi fost prezentată această limbă așa de frumos, aș fi crezut că este o limbă urâtă și grea, dar datorită doamnei Petriana am văzut că, de fapt, limba germană este chiar foarte frumoasă.
Marta
Nivel A2

Deutsch Alternativ este ceea ce m-a ajutat să îmi păstrez legătura cu limba germană. Credeam că am să pierd contactul cu aceasta la începutul liceului când am aflat că a două limbă străină învățată la profilul meu este franceza. Însă, doamna profesoară Petriana Rusu m-a ajutat nu numai să nu uit ceea ce învățasem, ci și să evoluez. Experiența mea la Deutsch Alternativ este una foarte bună, informațiile sunt predate clar, sunt procesate și exersate pe baza mai multor culegeri și manuale. Mă simt bine în timpul meditațiilor și mă bucur să fac parte dintr-un program educativ și plăcut.
Raluca
Nivel A2

Frecventând cursul Deutsch Alternativ nu am învățat doar limba germană pornind de la zero, ci am ajuns să cunosc cultura germană, lucru ce s-a dovedit esențial în momentul în care m-am mutat în Germania. În scurt timp (1 an) am reușit să acumulez cunoștințe de limba germană de nivel B2 datorită acestui curs. Doamna profesoară Rusu Petriana este motivul principal al reușitei mele. Este foarte prietenoasă, veselă și deschisă, astfel că îi poți cere ajutorul în momentul în care nu înțelegi ceva din cursuri, chiar dacă ți-a mai fost explicat o dată. Ea a reușit atât să mă învețe într-un mod cât mai simplu de priceput gramatica limbii germane (care atinge cote maxime de dificultate), cât și sa îmi dea încredere în mine. Consider că acest curs este adecvat pentru toate vârstele și interesele. Nu contează dacă ai nevoie de certificat de limbă germană sau doar de cunoștințe la nivel conversațional în limba germană, ceea ce e cert e că vei reuși să acumulezi, la finalul cursurilor, mai mult decât ți-ai fi dorit. Recomand!!
Larisa
Nivel A2

Sprechen sie Deutsch?…
Învățarea limbii germane! O provocare! Am crezut asta întotdeauna și am considerat că e ceva foarte dificil!
Îmi doream de câțiva ani să învăț limba germană, dar până anul ăsta mi-a lipsit „inspirația”! Ea a venit odată cu promovarea serviciilor oferite de Deutsch Alternativ. Pentru că am încredere în cei care mi-au recomandat acest centru și așa am accesat oferta Deutsch Alternativ. Aici am ajuns pe mâini bune, profi’ și am primit mai mult decât aș fi crezut! În doar câteva ședințe, am învățat multe cuvinte practice, uzuale: mă pot prezenta, pot avea o scurtă discuție la cafea (dar nu acum, că acum #stauacasă)… Germana e accesibilă și e chiar mai ușor de învățat decât m-am așteptat, ba mai mult, îmi place!!
Modul de lucru, materialele folosite, totul este gândit pentru a te ajuta și a face învățarea limbii germane accesibilă. Iar Lehrerin („profesoara” pentru necunoscători), ce să mai zic… e sufletul centrului! Pasionată de ceea ce face și asta se vede! Petriana este un profesor dedicat, stăpânește nu doar teoria, dar are multă experiență comunicând frecvent în limba germană cu cetățeni germani. Toate aceste aspecte pe care le întâlnești la Deutsch Alternativ sunt un beneficiu în procesul de educare/ învățare. Recomand! Până începi e mai greu! Auf Wiedersehen!
Anca
Nivel A1